L E C Ț I A  I

 

NOTELE MUZICALE


Notele muzicale sunt o reprezentare grafică a sunetelor muzicale; se folosesc la notația în scris a pieselor de muzică. Notele reprezintă pentru muzică ceea ce literele reprezintă pentru vorbire.
Prin locul pe care îl ocupă pe portativ, notele determină înălțimea sunetelor

‌PORTATIVUL


‌Portativul constituie cadrul grafic pentru întregul sistem de notație muzicală, servind drept referință pentru toate elementele scrisului muzicale.Pe portativ (sau în funcție de el) se notează înălțimea și durata sunetelor (elemente morfologice ale graiului muzical)


L E C Ț I A  I I

 

CE ESTE O GAMĂ?



 * Gama reprezintă ordonarea treptată după înălţime– în sens ascendent şi descendent – a sunetelorunei tonalităţi. ‌ Sunetele din tonalitate scrise în ordine succesivă(în gamă sau scară) sunt denumite trepte, fiind notate cu cifre romane -pornind de la baza scării.



Modul este determinat de ordinea tonurilor și semitonurilor dintr-o gamă. În creația muzicală s-au impus, cu totul deosebit, două moduri: modul major și cel minor.
 Treptele III-VI și VII dintr-o gamă, poartă numele de trepte modale, întrucât relațiile dintre acestea și treapta I creează intervale proprii celor două moduri.

Modul Major 

Terța (treptele I-III), sexta (treptele I-VI) și septima (treptele I-VII) sunt mari (majore), în modul major natural.

Modul minor natural

Terța (treptele I-III), sexta (treptele I-VI) și septima (treptele I-VII) sunt mici (minore), în modul major natural.

MODUL MINOR ȘI CELE TREI VARIANTE



Modul minor natural s-a impus în creația muzicală și în variantele armonic și melodic.
Gama tonalităţii la minor – respectiv gamele tonalităţilor de mod minor – au 3m pe tonică şisonoritate depresivă, nostalgică. -gama minoră naturală:-are 5 tonuri(I-II,III-IV,IV-V,VI-VII,VII-VIII) şi 2 semitonuri (II-III,V-VI);-treptele modale formează: 3m, 6m, 7m;-acordurile principale sunt minore;-are caracter popular-modal (rar tratată tonal). -gama minoră armonică:-are caracteristic treapta a VII-a urcată, deci apare 2+ între trepteleVI-VII;-are 3 tonuri(I-II,III-IV,IV-V),3 semitonuri(II-III,V-VI,VII-VIII) şi 2+;-treptele modale formează:3m, 6m, 7M;-acordurile principale:I şi IV-minore, iar V-major;-specificul tonal, folosit mult în creaţiile clasice .


 

GAMELE RELATIVE


Tonalităţi relative(paralele) sunt denumite două tonalităţi care conţin şi folosesc acelaşi materialsonor(aceleaşi sunete), însă care au fiecare altă tonică şi stare modală diferită (una majoră,alta minoră).Distanţa dintre tonicile celor două tonalităţi este terţă mică (majora la 3m superioară şi invers).


 Plan de lecţie

Şcoala: Liceul de Arte ‚,Marin Sorescu” Craiova
Student: Alexandru Iulia-Elena
Departament/Anul de studiu: Grafică

Data: 12.09.2019
Clasa: a I a
Nivelul clasei: Începător
Disciplina de învãţãmânt: Teoria muzicii
Subiectul lecţiei: Treptele muzicii
Tema lecției:  Gama muzicală
Competențe generale: 1. Receptarea unor cântece pentru copii şi a unor elemente simple de limbaj muzical
2. Interpretarea de cântece pentru copii, cu mijloace specifice vârstei
3. Exprimarea unor idei, sentimente şi experienţe prin intermediul muzicii şi mişcării, individual sau în grup
Competenţe specifice:  Corelarea înalţimilor de note cu notaţia muzicală
                                      Utilizarea notaţiei înălţimilor sunetelor în însuşirea unor
                                      cantece
Obiective operaţionale: Să se exerseze citirirea înălţimilor sunetelor
 Exersarea elementelor de notație înălțimii sunetelor pe
 portativ
Strategia didacticã:
            Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, jocul didactic
            Metode de predare: audiţia muzicală , cântarea vocală, cântarea instrumentală
            Resurse temporale: 50 minute
            Forma de organizare a activitãţii elevilor: frontal, individual
            Bibliografie: http://oldsite.edu.ro/ Muzică și mișscare clasele a III a și a IV a

Descrierea activităţii didactice

Nr. crt.Secvenţe
didactice
Unităţi esenţiale de conţinutStrategii didacticeActivitatea
profesorului
Activitatea elevilor
Observaţii
 
1.
 
Moment organizatoric Captarea
atenţiei

Dialog interactiv
Timp de 5 min
Intru în clasă, salut elevii, verific absențele
3.Anunţarea temei şi a subiectului
Predarea noului conţinut
Gama reprezintă ordonarea treptată după înălţime în sens ascendent şi descendent – a sunetelor unei tonalităţi.
Şirul sunetelor din gamă debutează cu tonica şi se încheie cu repetarea ei la octavă.
Explicația
 -timp 10 min
Profesorul explică tema și subiectul lecției
Elevii sunt atenți la tema explicată de profesor

 
4.
 
 
 
 
Explicarea şi demonstrarea tehnicii de lucruPrima etapă constă în explicarea notației muzicale pe tablă; exersarea notaţiei înălţimilor, cu utilizarea noţiunilor de portativ, cheie de sol, înălţimi de note de la do1 la do2Explicația
-timp de 15 min
Profesorul prezintă pe tablă notația înalțimii sunetelor și explică semnificația acestora
Elevii sunt atenți la acesta în tim ce își transcriu în caiete

 
 
5.
Formarea de priceperi şi deprinderi-Jocuri de recunoaştere a înălţimilor de note deja scrise
-Audiţia şi învăţarea cântecului notelor („Do, e-o doamnă prea frumoasă”)
Asistență tehnică
- timp 20 min
Profesorul inițiază diferite jocuri și fredonează împreună cu aceștia  cântecului
6. ­­EvaluareÎntrebări recapitulative despre tema învățatăDialog dirijat
- timp 5 min
Profesorul pune întrebări recapitulative despre subiectul predat, iar elevii răspund la acestea